Poem by CS Lewis

[ionelv]

De Profundis

Din adâncuri

Come let us curse our Master ere we die, For all our hopes in endless ruin lie. The good is dead. Let us curse God most High. Four thousand years of toil and hope and thought Wherein man laboured upward and still wrought New worlds and better, Thou hast made as naught. We built us joyful cities, strong and fair, Knowledge we sought and gathered wisdom rare. And all this time you laughed upon our care, And suddenly the earth grew black with wrong, Our hope was crushed and silenced was our song, The heaven grew loud with weeping. Thou art strong. Come then and curse the Lord. Over the earth Gross darkness falls, and evil was our birth And our few happy days of little worth. Even if it be not all a dream in vain -The ancient hope that still will rise again- Of a just God that cares for earthly pain, Yet far away beyond our labouring night, He wanders in the depths of endless light, Singing alone his musics of delight; Only the far, spent echo of his song Our dungeons and deep cells can smite along, And Thou art nearer. Thou art very strong. O universal strength, I know it well, It is but froth of folly to rebel; For thou art Lord and hast the keys of Hell. Yet I will not bow down to thee nor love thee, For looking in my own heart I can prove thee, And know this frail, bruised being is above thee. Our love, our hope, our thirsting for the right, Our mercy and long seeking of the light, Shall we change these for thy relentless might? Laugh then and slay. Shatter all things of worth, Heap torment still on torment for thy mirth- Thou art not Lord while there are Men on earth.

Hai să-l blestem pe Stăpânul nostru înainte să murim, Căci toate speranțele noastre într-o ruină nesfârșită mint. Bunul a murit. Să-l blestemăm pe Dumnezeu cel Preaînalt. Patru mii de ani de trudă și speranță și gândire În care omul a muncit în sus și încă a lucrat Lumi noi și mai bune, Tu ne-ai făcut întru nimic. Ne-am construit orașe vesele, puternice și drepte, Cunoașterea am căutat-o și înțelepciune rară am adunat. Și în tot acest timp ai râs de grija noastră, Și deodată pământul s-a înnegrit de rău, Speranța ne-a fost zdrobită și tăcut a fost al nostru cânt, Cerul s-a făcut zgomotos de plâns. Tu ești puternic. Vino deci și blestemă pe Domnul. Peste pământ Se întunecă groaznic, iar răul a fost nașterea noastră Și câteva zile fericite de puțină valoare. Chiar dacă nu este totul un vis în zadar -Străvechea speranță care încă va apărea din nou- A unui Dumnezeu drept căruia îi pasă de durerea noastră, Dar mult dincolo de noaptea noastră de muncă, El rătăcește în adâncurile luminii nesfârșite, Cântând singur muzicile sale de plăcere; Doar ecoul îndepărtat, petrecut al cântecului său Temnițele și celulele noastre adânci pot lovi, Și Tu ești mai aproape. Esti foarte puternic. O, putere universală, o știu bine, Nu este decât spumă de nebunie să te revolți; Căci Tu ești Domn și ai cheile Iadului. Dar nu mă voi închina înaintea ta și nu te voi iubi, Căci în inima mea te pot dovedi, Și să știi că această ființă fragilă și învinețită este deasupra ta. Dragostea noastră, speranța noastră, setea noastră de dreptate, Mila noastră și îndelungata căutare a luminii, Să le schimbăm noi pentru puterea ta necruțătoare? Râzi atunci și ucide. Distruge toate valorile, Adaugă chin încă peste chin pentru bucuria ta- Tu nu ești Domn cât sunt Oameni pe pământ.

C.S. Lewis