Nuremberg si sistemul legal international

AB scrie:

Nuremberg

Bunicul meu a fost avocat - si dupa razboi nu a mai fost. In primul comentariu las un link catre o parte din povestea lui.
Cand eram mic ma ducea la cinema, o data pe saptamana. Pentru ca asa rulau filmele, cate o saptamana, iar el era mare consumator de filme cu intriga legala, filme frantuzesti cu Belmondo, filme "de razboi" si Westernuri. Le vedeam pe toate la cinemascop Independenta, Targoviste - renascut de curand din propria cenusa.

Ieri am fost sa vad Nuremberg, noul film despre procesul din 1946 care a pus bazele sistemului legal international de dupa al doilea Razboi Mondial. Nu comentez aici calitatile si neajunsurile filmului ca act artistic, ci urgenta si relevanta sa. Cea pentru americani si pentru lume in general este evidenta (si un pic "on the nose", dar se pare ca oamenii nu inteleg altfel): oricine poate comite atrocitati, nu conteaza "natia" careia apartii ci politica la care subscrii, viziunea asupra lumii si a celorlalti pe care o ai. Si astazi, chiar aceasta ordine este desfacuta bucata cu bucata pe scena mondiala care se transforma sub ochii nostri intr-o preproductie a apocalipsei razboiului.

Important este de retinut ca Holocaustul a fost facut de oameni, si nimic nu ne pazeste de repetarea sa in afara oamenilor insisi si a instaurarii unor reguli la care toti, absolut toti oamenii sa se supuna. Ei bine, aceasta chestiune a actului fondator pentru justitie e pusa in lumina foarte bine in film, ilustrata prin insistenta avocatului american Robert Jackson de a avea un proces, chiar fara precedent, si de a nu-i impusca direct pe Göring si ceilalti membri ai statului major nazist judecati la Nuremberg. Si aici ne intoarcem la justitia romana si actul ei fondator din 1989.

Bunicul meu, ca multi bunici nascuti in a doua decada a secolului trecut (1911), era monarhist constitutional, liberal clasic si il ura pe Ceausescu. In decembrie 1989 a plans de bucurie la caderea regimului, el crezand ca nu ar mai fi apucat sa o vada (avea 78 de ani. A mai trait pana la 92). Am urmarit la televizor impreuna procesul intentat sotilor Ceausescu, la inceput fara sonor, asa cum a fost difuzat. Apoi imaginile dupa executie. Bunicul meu, dupa primul moment de usurare, mi-a spus: nu stiu ce se intampla pentru ca procesul e prea scurt. "Ar fi trebuit sa aiba un rechizitoriu mai amplu, sa vedem si noi cum este facuta argumentatia." La cateva ore, sau a doua zi, nu mai stiu, memoria imi joaca feste, procesul s-a reluat cu sonor dar fara a vedea completul de judecata. Cand a auzit vocea procurorului, Gheorghe Popa, bunicul meu a tresarit: "Asta e Gica Popa. I-am fost mentor cand era foarte tanar." A ascultat apoi intreg procesul si s-a aratat foarte nedumerit. Oricat l-ar fi urat pe Ceausescu, tindea sa ii dea dreptate in ce priveste actul de judecata; mi-l amintesc spunand: "asta nu e proces. nu exista rechizitoriu, nu s-au adunat probe, nu ai cum sa construiesti capete de acuzare atat de repede si nefondate pe nimic. In plus acuzatii nu recunosc tribunalul. Cum a putut Gica sa participe la asta, sa faca procesul asa? Nu asa l-am invatat sa faca." Cateva zile bunicul meu a fost agitat: "cand se linistesc lucrurile trebuie sa merg la Bucuresti sa il vad. Nu inteleg ce s-a intamplat". Nu a mai apucat. Gica Popa s-a sinucis in biroul sau. Bunicul meu a aflat din zvonuri (deci nu stiu daca e adevarat, nu am verificat, eu spun povestea sa si a mea) ca Gheorghe Popa nu si-a mai parasit biroul dupa proces si ca s-a impuscat intr-un moment in care un prieten care a stat cu el l-a lasat singur pentru un moment. Cand a aflat, bunicul a spus: "Il inteleg. Trebuie sa fi avut remuscari foarte mari, pentru ca procesul nu a fost corect si pentru ca literal a participat la omorarea unor oameni fara justificare legala". Ceva de genul asta.

Nu am spus povestea asta public niciodata, insa mi se pare foarte importanta, pentru ca explica partial starea curenta a justitiei in Romania. Actul fondator al ei a fost subred, bazat mai degraba pe o exceptie decat pe instituirea unor reguli durabile. Exceptie de fapt confirmata si de faptul ca pedeapsa cu moartea a fost abolita imediat, in ianuarie 1990; un proces corect ar fi durat mult mai mult decat atat. "Justitia" in decembrie s-a facut sumar, fara procesul datorat si ca act exceptional mai degraba decat ca act construit al unei legalitati bazate pe reguli. Atunci ar fi fost momentul constituirii unui aparat judiciar si set de proceduri care sa stea la bazele a ceea ce a urmat. Cum a fost cu Nuremberg. Noi am preferat sa il impuscam sumar pe Ceausescu, nu sa folosim momentul ca pe un act constructiv pentru justitia ce va sa vina... De unde si fata ei schimonosita de astazi...

Mergeti sa vedeti filmul Nuremberg si luati-va si copiii la el. Am vazut in sala un public intergenerational si mi-a crescut speranta. Ordinea juridica post-Nuremberg e pe cale sa se destrame pentru ca am uitat. E momentul sa ne reamintim. Ordinea post-decembrista din Romania e abia pe cale sa se faca, daca reusim macar acum un act fondator al unei justitii bazate pe lege, nu pe exceptie... Starea de exceptie este totalitarismul... Acum noi avem nevoie de un proces al magistratilor, lung, documentat, facut pas cu pas, nu sub presiunea strazii. Aceasta este buna insa nu trebuie sa se substituie actului de justitie in sine. Sa nu mai facem greseala de acum 35 de ani...

DU a raspuns:

N-am văzut filmul, dar am citit despre procesele de la Nurenberg.
Două lucruri sînt de zis despre aceste procese :
1) enorm de multe achitări și pedepse neglijabile, de un an doi, pentru crime imense.
2) cei mai mulți dintre condamnați au fost eliberați și grațiați după vreo cinci ani.

Procesul de la Nurenberg a fost un spectacol. După ce lumea nu s-a mai interesat de subiect, au fost eliberați marii criminali de război.

Cei mai mulți n-au fost niciodată deranjați, au trăit confortabil,
cei din SS s-au instalat în trupele de grăniceri ale RFG.

Neurath a fost eliberat după 8 ani, Raeder după nouă, Funk după 11 ani. Doenitz a făcut zece ani de închisoare, deși era un nazist fanatic și un hitlerist fanatic. Herta Ehlert, gardiană la Auschwitz, a făcut 8 ani de închisoare cu totul. din Einsatzgruppen, Jost, SS Brigadefuhrer, condamnat în 1948, eliberat după trei ani. Erwin Schultz, a făcut și el șase ani de închisoare. Franz Six a făcut patru ani de închisoare. Walter Blume, condamnat la moarte, comutat la 25 de ani, a făcut șapte ani de închisoare și a fost eliberat. Willi Seibert, condamnat la moarte, comutat la 15, a făcut șase ani de închisoare. Eugen Steimle, condamnat la moarte, comutat la 20 de ani de închisoare, eliberat după șase ani de închisoare. Flick șapte ani. Toți cei din IG Farben au primit între 8 și 2 ani. Toți cei din RuSha au același pattern, = condamnati la 20 de ani, eliberati în 1951, după șase ani de închisoare. Cei din Einsatzgruppen au fost cazurile cele mai scandaloase - condamnați la moarte, pedepse comutate la 15 ani, eliberați în 1951-1955

VA a raspuns:

Paralela cu Nurembergul este tentantă, dar oarecum greșită. Procesul lui Ceaușescu nu a fost un act fondator. A fost o fraudă, și noi știam asta chiar de atunci. Nu a fost procesul societății românești, pentru că Revoluția a fost deturnată. Am fost în primele rânduri și, în noaptea de 22 spre 23 decembrie, am știut clar că asta s-a întâmplat. Am fost martor, ca să zic așa. Ceaușescu nu a fost judecat de „noi”, de o justiție reformată într-o democrație, ci executat de un grup restrâns de activiști comuniști și de aparatul vechiului regim — Iliescu, Brucan, conducerea armatei și a Securității — pentru a-și legitima confiscarea puterii politice. Procesul a fost un act de violență politică, nu un act fondator al dreptului.

În aceste condiții, justiția emergentă atunci nu putea fi altceva decât expresia statului ieșit doar formal din totalitarism, dar continuat structural de aceleași elite, cu aceleași reflexe de comandă, excepție și impunitate. În noaptea de 22–23 decembrie 1989 și până pe 25, structurile PCR s-au rebranduit rapid în CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale), sub promisiunea explicită că nu se vor transforma într-un partid politic și că nu vor participa la alegeri. Această promisiune a fost încălcată flagrant. CFSN s-a transformat în partid politic și a intrat în competiția electorală.

Era evident că vor câștiga: întreaga infrastructură a PCR era intactă – aparatul administrativ, presa, rețelele locale, securitatea, armata, miliția. Competiția electorală a fost profund viciată din start. Nu a fost o tranziție, ci o continuitate mascată.

Am fost în campanie cu Radu Câmpeanu și liberalii în toată țara. În fiecare oraș am fost întâmpinați de vechii activiști, securiști, milițieni și de armată. În unele locuri am fost intimidați, în altele atacați direct (la Brăila). Aceasta este realitatea „actului fondator” postdecembrist: nu justiție, nu competiție democratică, ci capturarea statului de către vechile elite sub un nou nume.

Diferența fundamentală față de Nuremberg este că acolo vechile elite au fost înfrânte și eliminate; aici, ele au preluat puterea sub un alt nume. Execuția sumară a fost un ritual politic de sacrificiu, menit să canalizeze furia populară și să mascheze continuitatea structurilor de putere.

Frauda fondatoare nu este lipsa unui proces „echitabil”, ci lipsa unei lustrații reale. Fără o ruptură instituțională cu vechiul regim, justiția nu putea fi stabilită, indiferent cât de lung sau „legal” ar fi fost procesul.

Am raspuns:

Poate ca ar fi bine sa recunoaștem ca orice sistem de justiție este in mare doar o codificare a regulilor stabilite de cei la putere pentru ei insisi. Nu a fost niciodată despre dreptate in sensul ei generic, drepturile omului, democrație sau orice alta utopie codificată in legi internationale. Nuremberg a fost o campanie mediatica in principiu aplicata selectiv nazistilor (desi aceleași “legi” ar fi fost aplicabile si americanilor si rusilor din punct de vedere al genocidului), doar ca a fost in premiera cu juristi. Procesul Ceausestilor a fost o farsa proasta ce probabil nici Eugen Ionesco n-ar fi putut inventa.

Tot sistemul legal international este o farsa enorma ce se aplica selectiv celor mai râioși călăi ce nu au îndeajuns prieteni la nivel inalt. Cred că aproape oricine cu ceva cunoștințe de bază de istorie poate numi cel putin 10 călăi genocidali (din ultimii 80 de ani) ce au murit liniștiti in patul lor la adânci bătrânețe fără măcar o zi la închisoare sau la tribunal. Asta e sistemul legal internațional: un câine care latră tare dar mușcă doar la comandă si foarte rar.