Comunism și fascism

[ionelv]

Tudor Dumitrașcu scrie:

Hai sa facem o excursie terapeutica elementară in denominațiile asociate cu stanga/dreapta. In era conspirațiilor sa rămâi intr o terminologie healthy e substanțial important, mai ales ca scula zero de propagandă e să mixezi ca Armin van Buren printre ele.

Avem intai extremele - o să țin creionu gros ca nu vreau sa scriu un phd aici - fascismul la dreapta, comunismul la stanga. E limpede, sper, la fascism avem centrul terenului pe ultranaționalism/identitate/sânge/biologie/etnic/rasă/popor, in majoritatea cazurilor glazurat de mistică religioasă in condițiile utilizarii ei ca element identitar, populism - adică promiți că dai tot ce li se scoală si celor mai stupizi sustinatori, bani, case, afacerile elitelor tradatoare de patrie, orice, iar vărful de atac, toolurile primordiale de folosit sunt xenofobia/homofobia/misoginia/dezumanizarea adversarului incepand cu femeile ca te pizdifică/panică/apocalipsă. Fascismul este al celor care au renunțat la încrederea în umanitate și se retrag alienați in buncăre. Este resentiment pur, hate primordial pe propriul eșec răsfrânt asupra celorlalti, lipsă de minimă autoevaluare - toti sunt vinovati mai putin eu si mama, singura care nu e curvă. Și chiar dacă e curvă, e mama, deci nu e curvă. Fascismul este ciclic, crede in cicluri de renaștere, comunismul e liniar, crede ca mersul inainte e inevitabil.

Istoric vorbind, ciclicitatea fascistă se dovedește azi ireal de concretă..

Comunismul este pe terenul social, iar diferența fundamentală e că livrează un optimism zaharos maxim glicemic. Să vezi ce o să fie, o să se pupe lupu cu iepurele si o să te piș garoafe. Pentru comunistul din teorie (practica se duce pe plă de fiecare dată) revoluția e un mijloc, nu un scop, iar națiunea e doar o fentă burgheză care să țină in chingi mai usor masa clocotitoare. Daca revolutia comunista trebuie exportată pemtru ca toti oamenij sunt egali peste tot, cea fascista tre sa si inchidă ermetic granitele pen că toți ceilalți sunt diformi, mai puțin noi. Lichidarea exploatatorilor - ca parte din eliberare - e doar un eufemism interpretabil după cum i se scoală in dimineata aia - cum ii lichidăm: prin reeducare, alungare, pârnaie, moarte, nu e specificat. In paranteza, Ceauaescu a "reeducat" elita prin cointeresare, deci se poate orice. Optimismul comunistului vine din construcția teoretica a omului animal social inainte de orice, prin urmare o societate balansată de undeva din butoane va optimiza natura umană, și de aici reiese inamicul zero - toate formele istorice de exploatare au blocat acest potențial, prin urmare trebuie sters totul si inceput de la zeo pe baze naturale. Societatea e o plastilină gonflabilă, tre doar s o lucrăm noi. Dumnezeul comunist nu e Marx, e Rousseau cu "primul care a ingradit o bucata de pamant si a zis ca i al lui a inventat exploatarea si asuprirea". Marx completează ca omul nu e neaparat bun, cum zice Rousseau, ci modelabil. Acest "modelabil" a cam futut tot...

Pentru ca paradisul promis s a dovedit un eșec lamentabil, azi cu excepții ridicole si menținute doar prin forță extremă, nu mai există comunism.

Si fascismul si comunismul sunt sfere ideatice inchise - au identificat problema si rezolvarea, iesirea din schemă chiar si la nivel deviaționist minor e trădare! Pentru fascisti mila/toleranța e incompatibilă, alienul trebuie desființat, pentru comuniști alunecarea spre moravurile burgheze - ori esti revoluționar ori oportunist, nu există cale de mijloc. Acesta este cheia de înțelegere esențială a unei narațiuni extremiste - lipsa radicală de maleabilitate.

Bun.. si acum scopu la vorbirea asta: cei doi poli extremi se pot combina in nenumărate arătări hibride pentru ca de ce nu! Dar aratarile hibride deja ies din dihotomia stânga/dreapta pentru ca în principiu comit păcatul originar al ambelor - le trădează coerența internă. Ceausescu e comunist doar cu numele, de fapt in afara de Lenin care s a intrebuintat serios să găsească cheia ieșirii din teorie (n-a găsit-o), cam toti ceilalți sunt niste hibrizi. Cred ca pe Gorbaciov l as mai inzestra cu idealuri sincere, dar practica a fost ucigătoare.

Și aici intervine o diferență fundamentalā. Ii tratăm pe wannabe-ii comuniști laolaltă, pentru ca fără universalism să te numești comunist e o farsă jenantă. E pur PR stunt. E contradicție in termeni. Naționalismul atașat de comunism nu mai e comunism, e doar totalitarism de oportunitate. Cu fascismul insa lucrurile stau total invers - fascismul e definitoriu local, nu universal. Formele de fascism diferă uneori dramatic in practică fără să fie alterate ideologic, pentru ca diferă culturile politice in care se nasc. Nu poti avea acelasi fascism la Berlin si Văscăuți. Mizele sunt findamental similare, shape-urile sunt diferite pana la a fi contrare, fascismul meu poate fi impotriva fascismului tau, ceva ce comunismul nu concepe decat atunci cand vireaza spre naționalism, adică exerseaza un hibrid cu fascismul - vezi Mao vs URSS. De asta putem avea lideri fascisti aproape de puritate absolută, si lideri autodefiniți comunisti dar care doar patinează pe o pojghiță hibridă.

Mai e de zis, si nici n am ajuns la de ce conservatorismul nu e fascism dar poate degenera si de ce social democratia nu poate degenera in comunism, ci exact invers, inspre liberalism, dar tre sa fug la birou, hai pa.

Eu comentez:

Atât comunismul cât și fascismul sunt leacuri băbești la probleme serioase de sănătate ale societăților umane. Că unora le vindecă ipohondriile doar dovedește că efectul placebo există.

Că pe alții îi vindecă pe veci înainte de timp e un detaliu aleatoriu ce poate fi ușor ignorat, gen toți 40% din nostalgicii Iepocii de AUR sau individul ăsta care în 2020 n-are habar ce e aia cartelă, exilul in Bărăgan, Konzentrationslager, Holodomor, munca la canal sau cu se mănâncă Gherla, Jilava sau gulagurile din Siberia.

https://dashthered.medium.com/communism-always-works-bce14ee96f2b