ionelv | Entries tagged with sionism

Alexei Marinat ( Din cartea ”Eu și lumea” ). Amintiri din lagărul din Taișet ( regiunea Irkutsk ) 1947-1954.
----

” EL- ZORAB ” ȘI O CHESTIE DELICATĂ

După moartea lui Stalin, deținuții politici au fost anunțați că au voie să scrie plângeri referitor la dosarele sale și li s-a dat de înțeles că jalbele vor ajunge la destinație. Și s-au pus oamenii pe scris. Dar în scrisul acesta specific, ca să-i zic așa, nu erau inițiați prea mulți, dat fiind că destui nu cunoșteau deloc limba rusă. Și, după cum în lagăr se făcea un fel de tărg, unde oamenii schimbau porția de zahăr pe un ciorap sau o mănușă, sau porția de paine pe tutun, așa plăteau și pentru scrierea plângerilor.
Și iată că într-o zi s-a apropiat de mine un confrate cu numele Levin. Mi s-a recomandat că îl cheamă Leibu Levin și că este din Cernăuți. Era mai în vârstă. Aflase despre mine că sunt din Chișinău, student, moldovean, am scris la câțiva plângeri Procurorului general și că le fac cu tâlc. Mi-a vorbit într-o limbă foarte corectă și frumoasă - mi-am dat seama că a învățat pe timpul românilor.
- Nu pot să-ți iau porția de zahăr pentru jalbă... i-am spus.
- Da” cu ce să-ți plătesc ? N-am altceva nimic ! mi-a vorbit cu regret.
- Nu trebuie să-mi plătești. Renunț categoric la plată !
Omul s-a întristat. Credea că n-am să-l ajut.
- E foarte scurtă jalba mea ! a vrut el să mă înduplece.
- Nare importanță. Am s-o scriu cum este, fără nici o plată ! i-am spus și am cerut să-mi aducă hârtie și ceva ce s-ar numi creion.
Mi-a adus câteva file de caiet și o bucățică de creion. Și iar s-a întristat că n-are cu ce să-mi plătească.
- Dar poezia îți place dumitale ? m-a întrebat Levin, ca printre altele.
- Da ! i-am răspuns entuziasmat.
- Da Coșbuc îți place ?! a întrebat Levin, bucuros că a dat de ceva ce poate să ne apropie.
- Dar cine e Coșbuc? am întrebat și eu, fixându-l cu privirea.
- Coșbuc?! Coșbuc e un poet mare ! îmi grăi Levin, privindu-mă oarecum derutat de aceea ce auzise de la mine. Dar unde ai făcut școala ? a mai întrebat dumnealui pentru a-și clarifica nedumerirea.
- Eu sunt din fosta republică autonomă...
- A-a, făcu el semn că-i este clar. Dar vrei să-ți recitesc ceva din Coșbuc ?
- Fă-mi un bine !
Și începu Leibu Levin să recite ” El- Zorab ”...
Îmi place poezia din copilărie, mi-a plăcut totdeauna și am citit din marii poeți ai lumii încă din clasele primare, dar ceea ce s-a întâmplat atunci cu mine îmi vine greu să explic și astăzi.
Când Leibu Levin, pe care nu pot să-l numesc decât Marele declamator, a ajuns la strofa :
”.... Odorul meu,
Tu știi că eu te vând !, ”
l-am apucat de mână și i-am spus :
- Stai !...
Și, după câteva clipe :
- Oprește !....
Am stat în fața acestui om cu capul plecat de rușine pentru lacrimile ce-mi umpluseră ochii, pentru acea zguduire sufletească ce mă cuprinsese. L-am rugat să-mi scrie poemul pe hârtie, ca să pot să-l învăț pe de rost.
- Dar am să-l scriu cu caractere latine, fiindcă altfel n-am să pot.... se scuză Levin.
- N-are importanță, am învățat la școală și germana, și chiar moldoveneasca cu alfabet latin, până”n treizeci și opt !
Ne-am înțeles să ne întâlnim peste câteva zile, fiindcă, de emoționat ce eram, n-aș fi putut în acea zi să scriu jalba lui Levin. Între timp, Leibu Levin mi l-a adus pe ” El- Zorab ”.
- Eu sunt acela care trebuie să-ți dau porția de zahăr pentru acest poem, Leibu Levin! i-am spus. Și am s-o fac până îl voi învăța pe de rost.
A zâmbit și m-a bătut prietenește pe umăr : ” Să lăsăm glumele !... ”
Când ne-am apucat să scriem jalba pe numele procurorului general, l-am prevenit pe Levin să-mi povestească cinstit peripețiile sale în legătură cu dosarul, ca să știu cu ce să închei.
- Nu știu cum ai face-o ca să-i dai de înțeles procurorului general despre felul cum mi s-a făcut interogatoriul. Înțelegi dumneata, e o chestie delicată...
Până atunci am mai scris jalbe pentru deținuți, am făcut cunoștință cu multe metode ” delicate ” pe care le-au folosit anchetatorii și judecătorii.
- Hai spune, omule, începe odată! i-am zis, văzându-l că se intimidează.
- Nu știu cum s-o încep.... E chestie delicată!... tot o ținea el una și una.
- Delicată? Zi-i așa cum a fost! Ce poate fi mai ”delicat” decât cei zece ani pe care i-ai încasat ?!
- Mda... mai făcu el o dată, apoi își lăsă ochii în pământ și-mi destăinui acea chestie delicată : Înțelegi, anchetatorul mă lega cu o sfoară de fudulii și trăgea de sfoară...
- Stai, stai! i-am spus. Da ce sunt acelea ” fudulii ” ?
Omul își ridică ochii o clipă și mă privi, tot cam uimit, că un cogeamite bărbat nu știe atâta lucru.
- Bobițele la bărbat.... Cum să-ți mai explic ?
A ! Am înțeles ! Dar stai !....
Și mă oprii și eu. Adică, mi se opri mintea în loc. Tăceam, iar dânsul a continuat :
- Se așeza ” sledovatelul ” (anchetatorul) pe scaun, la masa de lucru, într-o mână ținea tocul, iar cu alta smucea de sfoară, întrebând : ” Ei, cum stai cu sionismul ? Când ai să recunoști că ești agentul lor ?! ”
- Oprește aici ! Ajunge ! Mai mult nu trebuie să-mi povestești nimic. Am să-l întreb pe procurorul general cam la câte izbituri de acestea poate să reziste un om până a recunoaște că este agentul tuturor dracilor din lume?!
Cam în acest stil i-am scris jalba lui Levin în legătură cu chestia ceea ” delicată ” despre care omul se rușinase să spună și după 7 ani de pușcarie.
.... Ne-am despărțit în grabă. Au trecut câțiva ani. Lucram la redacția revistei ” Chipăruș ”. Într-o zi, secretara îmi spune : ”Vă caută un om. E în coridor ”. ” Iar a venit cineva cu jalbă !” îmi zisei și am ieșit în coridor. Era Leibu Levin !
- De pe ce lume, omule ?! L-am întrebat emoționat.
- Tot de acolo....
- Cu ce ocazie la Chișinău ?
- Concertez cu o trupă de la „ Moskonțert ”. Am întrebat de dumneata și am aflat că lucrezi aici. Am venit să te văd!
- Mi-ai făcut o mare surpriză !
- Vino diseară la concert...
- Ai să-l reciți pe „El- Zorab” ? L-am întrebat.
- Nu. Recit numai în evreiește, în limba idiș.
- N-are importanță. Tot am să vin, deși nu cunosc limba. Dar să mergi și dumneata cu mine la restaurant !
- De mers am să merg, dar de băut n-am să beau.
- Am să beau eu și pentru dumneata ! Pentru că te văd în stare să reciți poezii, după toate celea.
Ne-am dus la restaurant. Am turnat vin în două pahare...
- A ajuns jalba ceea la procurorul general ? mi-am amintit eu.
- După cum vezi ! Sunt reabilitat ! A zis Leibu Levin și și-a pus amândouă palmele pe mâna mea.

” EL- ZORAB ” AND A DELICATE SITUATION

After Stalin's death, political prisoners were told that they were allowed to write complaints about his files and were given the understanding that the complaints would reach their destination. And people started writing. But in this specific writing, so to speak, not many were initiated, given that quite a few did not know the Russian language at all. And just as there was a kind of barter in the camp, where people exchanged the portion of sugar for a stocking or a glove, or the portion of bread for tobacco, so they also paid for the writing of complaints.
And so one day a confrere named Levin approached me. I was told that his name is Leibu Levin and that he is from Chernivtsi. He was older. He had found out about me that I am from Chisinau, a student, Moldovan, I have written several complaints to the Prosecutor General and that I do them with care. He spoke to me in a very correct and beautiful language - I realized that he learned during the time of the Romanians.
- I can't take your portion of sugar for the official complaint... I told him.
- But with what should I pay you? I have nothing else! he spoke to me with regret.
- You don't have to pay me. I categorically refuse to pay!
The man was sad. He thought I wouldn't help him.
- It's very short my official complaint! he wanted to please me.
- It does not matter. I will write it as it is, without any payment! I told him and asked him to bring me paper and something called a pencil.
He brought me a few notebook pages and a piece of pencil. And again he was sad that he didn't have anything to pay me.
- But do you like poetry? Levin asked me, among other things.
- Yes ! I answered excitedly.
- Do you like Coșbuc?! Levin asked, glad to have found something that could bring us closer.
- But who is Coșbuc? I asked too, glaring at him.
- Coșbuc?! Coșbuc is a great poet! Levin told me, looking at me somewhat confused by what he had heard from me. But where did you go to school? he asked you again to clarify his confusion.
- I am from the former autonomous republic...
- Ah, he made a sign that it was clear to him. But do you want me to recite you something from Coșbuc?
- You'll do me a favor!
And Leibu Levin began to recite "El-Zorab"...
I've loved poetry since childhood, I've always loved it, and I've read from the great poets of the world since elementary school, but what happened to me then is hard for me to explain even today.
When Leibu Levin, whom I can only call the Great Declaimer, reached the stanza:
".... My darling,
You know I'm selling you!,"
I grabbed his hand and said:
- Stay !...
And after a few moments:
- Stop!....
I stood in front of this man with my head bowed in shame for the tears that had filled my eyes, for that soul shaking that had taken over me. I asked him to write the poem for me on paper so I could learn it by heart.
- But I'm going to write it in Latin characters, because otherwise I won't be able to... Levin apologizes.
- It doesn't matter, I also learned German at school, and even Moldovan with the Latin alphabet, until I was thirty-eight!
We agreed to meet in a few days, because, as excited as I was, I would not have been able to write Levin's official complaint that day. Meanwhile, Leibu Levin brought me "El-Zorab".
- I am the one who has to give you the portion of sugar for this poem, Leibu Levin! I told him. And I will until I learn it by heart.
He smiled and gave me a friendly pat on the shoulder: "Let's stop joking!..."
When we started to write the official complaint in the name of the attorney general, I warned Levin to give me an honest account of his adventures in connection with the case, so that I would know how to conclude.
- I don't know how you would make it clear to the general prosecutor about the way I was interrogated. You understand, it's a delicate thing...
Until then, I wrote complaints for detainees, I got to know many "delicate" methods used by investigators and judges.
- Come on, man, start now! I told him, seeing him get intimidated.
- I don't know how to start it... It's a delicate thing!... he kept holding it one by one.
- Delicate? Tell it like it was! What can be more "delicate" than the ten years you collected?!
- Yes... he did it once more, then he lowered his eyes to the ground and revealed that delicate thing to me: You understand, the investigator tied me with a string to the fuduli and pulled the string...
- Wait, wait! I told him. Yes, what are those "fuduli"?
The man raised his eyes for a moment and looked at me, still a little amazed that a cogeamite man did not know so much.
- The pimples on a man... How can I explain it to you?
Ah! I understand ! But wait!....
And you stop me too. I mean, my mind stopped. I was silent, and he continued:
- The "observer" (investigator) sat on the chair, at the work table, in one hand he held the heel, and with the other he pulled the string, asking: "Well, how are you doing with Zionism?" When are you going to admit that you are their agent?! "
- Stop here! That's enough ! You don't have to tell me anything more. I'm going to ask the attorney general how many beatings like this can a man withstand before he admits that he is the agent of all the devils in the world?!
In this style, I wrote my complaint to Levin about the "delicate" thing that the man was ashamed to say even after 7 years in prison.
.... We parted hastily. A few years have passed. I was working at the editorial office of the "Chipăruș" magazine. One day, the secretary tells me: "They are looking for a man. It's in the corridor." "And someone came with an official complaint!" you said to me and I went out into the corridor. It was Leibu Levin!
- From what world, man?! I asked him excitedly.
- Also from there...
- On what occasion in Chisinau?
- I am performing with a band from "Moskonțert". I asked about you and found out you work here. I came to see you!
- You gave me a big surprise!
- Come to the concert tonight...
- Are you going to recite "El-Zorab"? I asked him.
- No. I recite only in Hebrew, in the Yiddish language.
- It does not matter. I will still come, even though I don't know the language. But you should also go to the restaurant with me!
- I will walk, but I will not drink.
- I will drink for you too! Because I see you can recite poems, after all.
We went to the restaurant. I poured wine into two glasses...
- Did the complaint reach the general prosecutor? I remembered.
- As you can see! I am rehabilitated! Leibu Levin said and put both his palms on my hand.

---
Sursa: Pagina facebook Alexei Marinat ori natura.md
Note: Here is Coșbuc's El-Zorab in original Romanian and English translation side by side.