Gabriel Diaconu despre viata pe Marte si pe Terra

[ionelv]

Comunitatea științifică e într-o mică fierbere, după ce un nou articol sugerează că, în trecut, a existat viață pe planeta Marte.

Dovezile sunt geologice. Anumiți compuși minerali sunt "amprente" metabolice ale anumitor cicluri asociate în mod unic vieții celulare, primitive. Și Roboțelul NASA trimis pe Marte a găsit astfel de amprente.

Știm deja că există apă pe Planeta Roșie. Și mai știm că, în urmă cu ceea ce noi am numi "milioane de ani", Marte a avut condiții nu foarte deosebite de cele găsite pe Pământ.

Adică a fost, pentru o perioadă, în zona "goldilocks", nici prea aproape nici prea departe de Soare, cu o temperatură nici prea caldă nici prea rece, și cu ingrediente propice evoluției vieții.

Ramificațiile sunt zdrobitoare, în vreme ce majoritatea criticilor, în această perioadă, îl citează pe Carl Sagan care - faimos - a spus că "pentru afirmații extraordinare e nevoie de dovezi extraordinare".

Care sunt ramificațiile zdrobitoare.

Trăim într-o lume, bunăoară, în care unii oameni sunt în posesia acelor cunoștințe care ne permit să punem un diagnostic de "viață" din felul în care s-au format pietrele. Avem acel bagaj de înțelegere la care au contribuit generații peste generații de geologi, speologi, bio-paleontologi.

În același timp, în aceeași epocă, în aceeași lume sunt oameni care neagă știința, care o consideră o minciună generalizată, care îi neagă descoperirile și care se ascund în spatele credințelor iraționale.

Acești oameni devin, treptat, captivi aceluiași univers întunecat din care au ieșit strămoșii lor, ignorând că a fost nevoie de mii de strămoși dinaintea-le care să le dea privilegiul vieții în ignoranță.

Avem contribuții incredibile în tehnologie, în explorarea legilor fizicii și în tot ce înseamnă tehnologie computațională cuantică, unele cu implicații în criptografia modernă, contribuții care duc înainte miniaturizarea calculatoarelor, telefoanelor cu ecran tactil, capacității de stocare a informații la ordine gigantice de magnitudine față de acum doar câteva zeci de ani.

Și avem și indivizi care refuză intervenții medicale, sau medicamentoase, sub teama că ar putea să ne schimbe genomul sau să facă alte bazaconii.

Mai rău, o astfel de polarizare a discursului respectă legile lui Cipolla, la care se adaugă una formulată anul acesta de Perissi și Bardi care spune că "omul este cea mai tâmpită specie în tot ecosistemul", pentru că tinde să exploateze excesiv resursele acestuia.

Când eram copil ne întrebam dacă, într-o zi, vom descoperi viață "extraterestră". În timpul vieții mele s-ar putea că am ajuns aici.

Ce-am subestimat, și Cipolla are dreptate și aici, e cât de mult, într-o singură iterație a unei singure vieți, vom ajunge să avem proști care să capteze mulțimea.

Incredibil de mulți. Cu incredibil de multă putere.

E un memento mori, povestea rocilor de pe Marte. Înainte de orice, suntem trecători.

Am de gând să le spun copiilor mei povestea asta. Că nu suntem singulari în Univers. Dar că, cel mai apropiat de noi, pe un punct roșietic, povestea vieții a avut început, un cuprins, și foarte posibil o încheiere.

Fără Zei. Fără temple. Fără ofrande sau promisiunea unui paradis. Fără poezie, fără muzică, fără cimitire sau gropi comune. Fără vreun rost, fără vreun sens, altul decât inexorabilitatea sistemelor complexe.

Poate ar trebui să fim mai atenți la acest imens cadou din partea nimicului. Că într-un hău, o imensitate a sferelor, de la milioane de kilometri distanță, o pietricică își împarte secretele cu noi, încât să închidem un capitol poate magic al istoriei noastre ca specie:

N-am fost primii. N-am fost singurii. Și știm cum se termină.

#medicinromania