La steaua — Eminescu

[ionelv]

La steaua care-a răsărit 
E-o cale-atât de lungă, 
Că mii de ani i-au trebuit 
Luminii să ne-ajungă. 


Poate de mult s-a stins în drum 
În depărtări albastre, 
Iar raza ei abia acum 
Lucii vederii noastre. 


Icoana stelei ce-a murit 
Încet pe cer se suie: 
Era pe când nu s-a zărit, 
Azi o vedem, şi nu e. 


Tot astfel când al nostru dor 
Pierii în noapte-adâncă, 
Lumina stinsului amor 
Ne urmăreşte încă.