JMA-PSOS

Neprețuind granitul, o, fecioară!
Din care-aș fi putut sa ți-l cioplesc,
Am căutat în lutul românesc
Trupul tău zvelt și cu miros de ceară.

Am luat pământ sălbatic din pădure
Și-am frământat cu mână de olar,
În parte, fiecare mădular,
Al ființei tale mici, de cremene ușure.

Zmălțându-ți ochii, luai tipar verbina,
Drept pleoape, foi adânci de trandafiri,
Pentru sprâncene firele subțiri
De iarba nouă că-a-nțepat lumina.

Luai pildă pentru trunchi de la urcioare
Și dacă-n sâni și șold a-ntârziat
Mâna-mi aprinsă, eu sânt vinovat
Că n-am oprit statuia-n cingătoare

Și c-am voit să simtă și să umble
Și să se-ndoie-n pipăitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine și te umple.

Femeie scumpă și ispită moale!
Povară-acum, când, vie, te-am pierdut,
De ce te zămislii atunci din lut
Și nu-ți lăsai pământul pentru oale?

Priceless is the granite, oh maiden!
From which I could have carved it,
I searched in Romanian clay
Your slender body with a wax scent.

I took raw clay from the forest
And I kneaded with potter hands,
Part by part, every limb,
Of your small frame of light flint.

Enameling your eyes, copying verbena,
As eyelids, deep rose leaves,
For eyebrows thin blades
Of fresh grass that pierced the light.

For the torso, I copied amphorae
And if I lingered on breasts and hips
My burning hand, I am guilty
That I didn't stop the statue at the belt

And that I wanted her to feel and to walk
And to yield to my touching,
From the sweet torment given by God,
That passed through me and it fills you.

Dear woman and soft temptation!
The burden now, when alive, I lost you,
Why did I recreate you from clay
And I did not leave it for pots?

Granite inestimable, ô jeune fille!
À partir de laquelle j'aurais pu sculpté,
J'ai cherché en roumain argile
Votre corps mince avec un arôme de cire.

J'ai pris argile crue de la forêt
Et je pétris avec les mains potier,
Pièce par pièce, tous ses membres,
De votre petit cadre de silex lumière.

Émaillage vos yeux, la copie de verveine,
Comme les paupières, les feuilles profondes de roses,
Pour les sourcils lames minces
De l'herbe fraîche qui a percé la lumière.

Pour le torse, j'ai copié amphores
Et si je m'attarde sur les seins et les hanches
Ma main brûlante, je suis coupable
Que je n'ai pas arrêté la statue à la ceinture

Et que je voulais pour elle de sentir et de marcher
Et de céder à mes caresses,
De tourments exquis donnée par Dieu,
Qui passait à travers moi et qu'il vous comble.

Chère femme et de la tentation douce!
Le fardeau désormais, de son vivant, je t'ai perdu,
Pourquoi vous ai-je recréer à partir de l'argile
Et je n'ai pas le laisser pour pots?